joi, 13 ianuarie 2011

Le silence a eu tort


De ce scriu rândurile acestea în loc să învăţ pentru cele două teste pe care le voi da mâine? De ce ai început să ocupi aşa de mult spaţiu şi timp în gândurile mele? De ce nu mă laşi în pace? Sau de fapt...eu nu te las pe tine? Nu v-am înţeles niciodată. Nici pe tine, nici pe el. Uneori cred că sunteţi la fel de proşti amândoi, dar sfârşesc prin concluzia că eu sunt şi mai proastă fiindcă îmi bat capul cu doi proşti. Are sens, nu? Am crezut că tu priveşti în mine, dar te-ai dovedit a fi la fel de superficial. Poate e firesc. Mie mi-e frică de tine, aşa că tu ai impresia că nu te vreau şi îţi simţi orgoliul călcat în picioare. N-ai decât să simţi ce vrei. M-am săturat să vă credeţi mai importanţi decât sunteţi. Egoismul nu e un lucru chiar aşa de rău pe cât cred unii. Cel puţin în situaţia de faţă eu merit mai mult respect pentru mine decât pentru tine. Merit să mă „iubesc” mai mult, să mă gândesc cel mai mult la mine şi nu la tine, nu la ce-a fost şi nu la ce-ar fi putut fi. Şi atunci de ce n-o fac?! Mă îngrozeşte vremea de afară, mă apasă şi mă striveşte. Parcă aş fi într-un cub de indiferenţă. Nu e nici iarnă, nici primăvară, nici toamnă, clar nu e vară, nici nu plouă, nici nu ninge, nu e nici soare şi nici vânt, nici verde, nici alb, nici roşu, nici măcar negru. E doar un gri murdărit de speranţe care întârzie să se materializeze. Nu e nici folk şi nici rock. Nici minor, nici major. Am văzut un film cu o femeie condamnată la moarte, mamă, care evident, conform filmelor americane, până la sfârşit moare. Egalitate între sexe. Ironic, nu? N-am să mă întreb ce e în capul cuiva care ştie că în curând va face slalom printre îngeri cu harpe, fiindcă asta se întreabă probabil toată lumea. Eu sunt curioasă cum e să ai o meserie de aşa natură să omori oameni legal. Cum e să fii călău? Probabil că filmul era o „vrăjeală” şi de obicei toţi ăştia condamnaţi la moarte sunt violatori, criminali, obsedaţi, psihopaţi care pun în pericol societatea şi oamenii însărcinaţi să-i cureţe se consideră probabil nişte eroi. Dar să-ţi faci o carieră din a ucide atât de calculat şi de strict mi se pare absurd. Îmi place că biserica îşi pierde timpul cu probleme foarte importante ca homosexualitatea, contracepţia, concubinajul...Cum rămâne cu gazarea şi injecţia letală? Neah...nu-i bai dacă mai moare unu’, altu’ că doar l-a supărat pe Doamne-Doamne. Ah! Am uitat să menţionez că tipa era nevinovată. Adică o prăjeau degeaba. Ce scriu aici e foarte stupid. Ideile n-au legătură între ele, n-au consistenţă, sunt haotice şi lipsite de sens. Râzi...tu ăla matur şi filozof. Semeni cu un craniu. N-ai sentimente. Esti mai rece şi mai frustrat până şi decât vremea asta infectă. Şi EA se crede păcătoasă...ea care este cea mai bună persoană pe care o cunosc. O păpuşă, o mână de om, un copil aproape, mai copil decât mine şi tine de o mie de ori, deşi ea a văzut multe ierni din astea care mie îmi fac silă de trecerea anotimpurilor. Iubirea întrupată. Cred că ea a topit zăpada când a zâmbit.