miercuri, 27 aprilie 2011

Good-bye

Mai devreme te-am visat, dar erai diferit. Nu te cunoasteam, in vis erai un strain si toata dorinta mea de altadata se topea in fata acelui necunoscut. Urasc sa recunosc asta, dar vreau sa te vad. Mi-e dor de ochii tai reci, care pe mine totusi ma incalzeau in putinele randuri in care m-ai privit. M-ai privit sau doar m-ai vazut? Nu stiu, pentru ca tu esti inchis in tine. Nu te cunosc, nu m-ai lasat sa te cunosc...poate tocmai de aceea mi-ai golit sufletul. Imi cantaresc cuvintele de parca ti-as vorbi, de parca tu m-ai auzi, de parca m-ai asculta, dar daca ai stii toate astea m-ai dispretui. Oricum nu vei citi randurile ce ti le scriu, si asta imi da siguranta sa-ti spun tot ce mi se intampla. E un fel de secret "public", pentru ca nimeni nu s-ar gandi ca tie ti le scriu, desi e usor de ghicit. Prefer sa rad decat sa plang chiar daca sub nepasarea mea mocneste durerea, fierbe la foc mic. Poate nu acum, cand m-am vindecat dar o perioada nu vedeam decat numele tau, auzeam doar vocea ta, incarcata de maturitate si de un calm care uneori ma ducea la exasperare. Oricat faceai pe maturul aveam impresia ca ma uit tot la un copil. Revolta ta muta si toate parerile tale totdeauna insotite de argumente puternice, obsesia pentru argumente, si atat de putine cunostinte despre viata reala, atat de putina experienta personala, tot ce spuneai ma amuza si ma fascina in acelasi timp. Imi venea sa-ti amintesc in permanenta ca "nu tot ce zboara se mananca".  Judecatile tale se bazau cel mai des pe intamplarile altora. Ce ti se intampla tie? Cine stie?...Simteam nevoia sa te contrazic, sa-ti arat ca te inseli...De fapt lucrul asta inca nu s-a schimbat. Inca imi vine sa rad de seriozitatea ta, si mai mult imi vine sa rad de seriozitatea mea de atunci cand era vorba de tine. Ma va distra si bucatica asta de articol, jurnal ce-o fi ea, atunci cand imi va trece definitiv. Nu stiu dupa ce ar trebui sa ma iau ca sa stiu sigur ca "mi-a trecut". Poate daca voi vorbi cu tine si voi gasi subiecte fara sa ma mai intereseze ce crezi si sa ma tem ca ma consideri nu-stiu-cum; poate daca nu-mi va mai pasa ca nu vorbesc cu tine; poate daca te voi vedea intamplator pe strada fara sa incep sa tremur si sa-mi bubuie ceva in piept. Inca...? Da, inca. Nu mai are niciun rost sa continui, in esenta ai inteles:). Aveam nevoie sa-ti zic lucrurile astea ca sa ma "exorcizez". E dur termenul, dar serios, trebuia sa ma eliberez.  A fost cel mai usor asa.