luni, 13 februarie 2012

Let it snow!


Nu am cum să cad. Doar mă ţin bine pe picioare”. Nici n-am gândit-o bine şi am şi intrat până la genunchi într-o băltoacă la fundul căreia se afla o porţiune lucioasă şi netedă de gheaţă- iată-mă, deci, patinând ca motănelul din Tom & Jerry. Natura are un simţ al umorului greu de egalat. Ne umileşte. Se ţine cu mâinile de burta ei mare şi se tăvăleşte pe jos râzând cu lacrimi. Şi ne îngroapă în nămeţi. S-a terminat cu claxoanele asurzitoare, ambuteiajele, înjurăturile, zgomotul, praful, aroganţa. Mă tot gândesc la câte lucruri au reuşit să creeze oamenii de-a lungul timpului, lucruri măreţe, uriaşe, colosale şi cu toate astea, natura îşi bate joc de ei. Din când în când le aminteşte cine e „şeful”. Anotimpul ăsta e un coşmar pentru mulţi. Dar eu sunt atât de inconştientă încât să spun că e frumos. E al naibi de frumos să vezi că oamenii nu deţin controlul suprem!
Întâmplător am găsit asta. E o listă, destul de lungă, cu lucruri care ne fac fericiţi. Lucrurile acelea mărunte şi simple care ne îndulcesc aproape insesizabil viaţa. N-am apucat s-o parcurg pe toată, dar aş mai adăuga ceva la ce-am apucat să citesc, şi anume că e un sentiment grozav să te ridici la nivelul aşteptărilor unei persoane care a avut încredere în tine când tu n-ai avut, care a crezut în tine, te-a încurajat şi te-a susţinut dincolo de nesiguranţa ta. E...genial!

miercuri, 1 februarie 2012

Schimb de rol universal

Mi-aş dori foarte mult să mă fi născut bărbat: fără slăbiciuni, fără sentimentalisme, cu picioarele bine ancorate în realitate, să nu cunosc nehotărârea. Şi, în acelaşi registru, mi-aş dori ca toate femeile din lume să devină pentru o lună bărbaţi, toţi bărbaţii să devină femei, toţi negrii să devină albi şi, mai ales, toţi albii să devină negri. Copiii să se transforme în adulţi, iar adulţii să redevină copii. Poate în felul ăsta o să ne vedem lungul nasului. Şi mi-aş mai dori ca, măcar pentru o oră, cel căruia îi spunem Dumnezeu să devină om şi să privească, să simtă şi să trăiască totul prin prisma neputinţei noastre. Nu să-şi trimită delegat un "fiu" pe care îl lasă să moară. Nu, să vină El personal.