vineri, 19 aprilie 2013

Prietenii

sunt oamenii cu care ai amintiri frumoase. Oamenii cu care poţi să bei. La ultimul etaj din Bulandra, cu Izvorul tolănit la picioarele tale şi Casa Poporului uitându-se cu îngăduinţă la tine. Sau cu dispreţ. Oamenii cu care poţi să-ţi macini amărăciunea, ura, neliniştea, neîncrederea, şi să pară mai uşor de tolerat, să înveţi să trăieşti cu ele cum duci o boală pe picioare. E acolo, e tovarăşa ta de drum. E şi a lor, deci nu mai e aşa de mizerabilă, e prietenul comun al amândurora. Oamenii de dragul cărora citeşti cărţi pe care nu le înţelegi decât pe jumătate, dar pe care tot le citeşti pentru că îi găseşti pe ei acolo. Oamenii care nu te fac să te simţi mai bine, ci te fac să te simţi pur şi simplu bine, cu care râzi, după ce ai plâns, uitând că ştii să şi plângi. Cei care nu te-ar judeca nici măcar atunci când nu te înţeleg, dar asta nu se poate...ei te înţeleg. Dincolo de cuvinte, dincolo de minciunile pe care le torni tu cu găleata când vrei să faci pe grozavul, nu, nu mă doare, nuuu, ce ai? mi-a trecut...nu. Ei ştiu. Şi mai ştiu, afurisiţii! să-ţi zică adevărul, uneori o fac, alteori nu, te-ar durea, cum să ia cuţitul şi să ţi-l înfigă acolo unde deja supurează. Mint şi ei că...deh, indiferent ce-ar zice, ori faci ca tine, ori faci ce trebuie. Nimeni nu respectă sfaturile. În fond, le ceri doar ca să-ţi confirmi ce ai hotărât deja sau ca să-ţi întăreşti deciziile - contradictorii sfaturilor. Sunt oamenii lângă care poţi să înjuri birjăreşte. Lângă care eşti, nu doar exişti. Care suflă dragoste peste tine, când afară e primăvara aia plină de golul tău. Primăvara aia care te sfidează. Sunt acei oameni care îţi lipsesc dinainte să ţi-i arate mintea concret, dinainte să le zici numele în cap, dinainte să-ţi spui că "tre să văd" pe nu-ştiu-cine. Oamenii cu care uiţi de tine, fiindcă îţi este mai mult decât suficient sinele tău din ei.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu